joi, 25 februarie 2010

Cum îți poți da seama că broscuța țestoasă este bolnavă?

Unul dintre motivele pentru care proprietarii de animaluțe de companie adoră broaștele țestoase este acela că sunt ușor de îngrijit. Într-adevăr, o broască țestoasă de casă sănătoasă poate trăi fără doar și poate mai mult decât proprietarul ei, unele ajungând să-și aniverseze chiar și a 100-a zi de naștere.

În orice caz, temperatura ambientală inadecvată, stresul, alimentația săracă și condițiile de igienă precare fac broaștele țestoase să devină susceptibile la diferite afecțiuni și boli. Orice proprietar de broaște țestoase trebuie să cunoască simptomele unei broscuțe țestoase bolnave, astfel încât să-i poată oferi un tratament adecvat sub supravegherea atentă a unui medic veterinar specialist.

Pasul 1 – Urmăriți nivelul de activitate al broaștei țestoase. Deși broaștele țestoase nu sunt renumite pentru nivelurile lor ridicate de energie, țestoasele bolnave sunt și mai letargice și mai inactive decât în mod obișnuit.

Pasul 2 – Verificați nivelul de ingestie a hranei al țestoasei dumneavoastre. Chiar dacă broaștele țestoase își pot păstra starea de sănătate fără să mănânce câteva zile sau chiar săptămâni, o scădere bruscă a aportului de hrană poate fi un simptom al unei broaște țestoase bolnave.

Pasul 3 – Uitați-vă dacă broasca țestoasă prezintă noduli sau umflături pe cap, coadă sau membre. Infecțiile fălcilor sau ale ochilor pot provoca inflamație, care apare sub forma unor zone asimetrice pe corpul broaștei țestoase. De asemenea, infecțiile sau abcesele de la nivelul urechilor pot determina apariția unor asemenea diformități.

Pasul 4 – Examinați ochii broaștei țestoase. Broaștele țestoase bolnave pot avea ochii tulburi, încețoșați, umflați sau de cele mai multe ori, își pot ține ochii închiși. Problemele oculare pot indica deficiențe alimentare sau o calitate slabă a apei.

Pasul 5 – Luați în serios strănutul la broaștele țestoase. O răceală banală la o broască țestoasă poate progresa într-o pneumonie foarte rapid.

Pasul 6 – Ascultați sunetele respiratorii reproduse de broasca țestoasă. Respirația la broaștele țestoase sănătoase nu este perceptibilă din punct de vedere sonor. Respirația dificilă („gâfâitul”), căscarea excesivă a gurii sau zgomotele respiratorii șuierătoare pot indica o infecție respiratorie.

Pasul 7 – Examinați carapacea și pielea broaștei țestoase pentru a sesiza dacă există straturi de creștere albe sau crustoase. Dezvoltarea fungilor (a ciupercilor) determină apariția unor excrescențe neregulate pe care proprietarii vor trebui să le trateze pentru a preveni problemele grave însoțite de deteriorarea carapacei.

În cazul în care broasca voastră țestoasă prezintă oricare dintre simptomele enumerate mai jos, aceasta va trebui să fie consultată de către un medic veterinar cât mai curând posibil. Tratamentul efectuat la domiciliu nu este recomandat și timpul poate fi un factor critic în controlul bolii înainte ca aceasta să se extindă.

· Modificările de comportament sau ale obiceiurilor de hrănire observate timp de peste 2 săptămâni (femelele pot renunța să-și mai consume hrana pe perioada depunerii ouălor);

· Prezența zonelor albicioase sau cenușii pe carapace sau pe tegument;

· Carapacea moale;

· Carapacea care nu mai este netedă cu un ușor luciu, ci este uscată și cu tendință la denudare sau care apare „șlefuită”;

· Pielea uscată, descuamată;

· Pete decolorate pe carapace sau piele (urmăriți prezența petelor asimetrice, fie mai închise, fie mai deschise la culoare decât zonele alăturate, pete care se pot „detașa” atunci când sunt presate);

· Pete roșii prezente pe carapace sau pe piele

· Secreție nazală (poate să nu fie evidentă, cu excepția cazului în care atingeți nasul țestoasei pentru a o determina să-și retragă capul);

· Spumozități sau scurgeri prezente la nivelul comisurilor gurii;

· Ochii lipicioși, umezi și care lăcrimează excesiv;

· Înclinarea pe o parte atunci când broasca țestoasă se află în apă;

· Imposibilitatea de a se scufunda sub apă;

· Trezirea frecventă în timpul hibernării;

· Însorirea (expunerea la soare pentru a se încălzi) după căderea întunericului;

· Prezența unui depozit similar brânzei de vaci în gura broaștei țestoase;

· Mucoasa bucală palidă;

· Orice miros neplăcut;

· Scaune (fecale) moi;

· Imposibilitatea de a elimina fecalele;

· Prolaps (orice țesut care își face apariția pe la nivelul orificiului cloacal);

· Scărpinarea exagerată sau prezența mai multor umflături mici pe tegument (acarieni);

· Obezitate – dispariția pliurilor normale ale tegumentului de la nivelul membrelor (obezitatea poate duce la îmbolnăviri, precum și la o durată de viață mai scurtă).

duminică, 21 februarie 2010

Aveți suficient timp pentru o reptilă?

Timpul necesar

Poate vă închipuiți că reptilele sunt creaturi puțin active care nu au nevoie de cine știe ce atenție și întreținere, dar acest lucru este cum nu se poate mai neadevărat. Indiferent dacă alegeți să intrați în posesia unui șarpe, a unei șopârle sau a unei broscuțe, trebuie să luați în considerare câteva aspecte. Reptilele și amfibienii au nevoie de un mediul de viață adecvat și un regim alimentar corespunzător. De asemenea, aceste creaturi au nevoie de timpul dvs.; deși reptilele nu trebuie să fie scoase la plimbare de câteva ori pe zi, ele, totuși, au nevoie de o îngrijire adecvată și acest lucru solicită timp.

Amfibienii, cum ar fi broaștele și salamandrele, necesită mult timp pentru întreținere. Astfel, este necesar să le acordați zilnic atenție pentru a le menține mediul de viață curat și cu un nivel de umiditate adecvat, precum și pentru a vă asigura că au întotdeauna hrană la dispoziție. Amfibienii sunt foarte sensibili la efectele mediului lor de viață. Altfel spus, mediul lor de viață poate avea un impact nimicitor în cazul în care acesta nu este corespunzător. Terariul, inclusiv apa, trebuie să fie menținut foarte curat pentru a preveni îmbolnăvirile și pentru a-l ajuta pe animăluțul dvs. de companie să crească în condiții prielnice.

Broaștele țestoase terestre și acvatice, de asemenea, au nevoie de mult timp. Multe dintre speciile de broaște țestoase au nevoie de hrană proaspătă în fiecare zi. Chiar dacă broaștele țestoase pot supraviețui fără să necesite o îngrijire zilnică, spațiile în care sunt crescute trebuie să fie menținute curate, iar hrana și apa proaspătă trebuie să le fie puse la dispoziție.

Multe dintre șopârlele adulte au nevoie de îngrijire, de mai multe ori pe săptămână. Hrănirea și curățarea mediului de viață nu reprezintă, de obicei, o necesitate zilnică, dar sunt adesea necesare la fiecare câteva zile. Fiecare specie este diferită și necesarul de timp pe care va trebui să i-l alocați variază. Iguanelor verzi trebuie să le oferiți hrană proaspătă cel puțin o dată la două zile, dacă nu chiar în fiecare zi. Șopârlele gecko leopard sunt, de regulă, hrănite la fiecare 2-3 zile. Documentați-vă cu privire la timpul pe care va trebui să-l alocați reptilei dvs. înainte de a o aduce acasă.

Dintre toate reptilele, șerpii, de obicei, au nevoie de cea mai puțină îngrijire. Majoritatea sunt hrăniți de 1-2 ori pe săptămână, iar igienizarea mediului de viață nu reprezintă o sarcină zilnică. Chiar dacă șerpii nu au nevoie de la fel de multă îngrijire ca amfibienii, aceștia, totuși, au nevoie de o hrănire și o întreținere corespunzătoare.

Includerea unui animăluț de companie într-o familie nu ar trebui să se facă din impuls. Acest lucru este cu atât mai valabil când vine vorba de reptile. Rețineți, înainte de achiziționarea unei reptile sau a unui amfibian, asigurați-vă că dispuneți de echipamentul, locuința și nu în ultimul rând, de timpul necesar. Aceste creaturi sunt complet dependente de dvs. pentru a supraviețui. Asigurarea bunăstării lor este responsabilitatea dvs.

vineri, 12 februarie 2010

Stabilirea sexului la iepuri

Sexul unui pui de iepure poate fi foarte dificil de stabilit. Chiar dacă explicațiile și imaginiile de mai jos vă vor fi de ajutor, cel mai bine este să vă adresați unei persoane cu experiență care să vă arate cum să stabiliți sexul iepurilor de diferite vârste.

Pentru a stabili sexul unui iepure parcurgeți următorii pași:

1. Așezați iepurele cu spatele lui/ei în poala dvs. și cu membrele posterioare orientate în direcția opusă de corpul dvs. În cazul unui iepure de talie mai mare, se recomandă ca acesta să fie așezat cu membrele sale posterioare orientate spre corpul dvs. Așezând un iepure pe spatele acestuia îi veți induce acestuia o stare aproape ca o transă. Iepurii încă percep durerea în timp ce se află în această poziție, așa că nu trebuie să-i ținuți în acest fel pentru o perioadă prea lungă de timp.

2. Atunci când învățați pentru prima dată să stabiliți sexul unui iepure, ar fi de preferat ca o altă persoană să imobilizeze delicat capul iepurelui în timp ce dvs. vă puteți folosi ambele mâini să dați la o parte blănița și să apăsați ușor de fiecare parte a perineului, zona care include anusul și organele genitale. Anusul reprezintă în esență deschiderea intestinelor la exterior, pe la nivelul căruia sunt eliminate excrementele. Organele genitale reprezintă părțile exterioare ale tractului reproducător. Odată ce veți căpăta mai multă experiență, veți putea imobiliza capul iepurelui cu o mână și apăsând ușor cu cealaltă veți putea să evidențiați formațiunile anatomice care vă vor ajuta să stabiliți sexul iepurașului.

3. În timp ce apăsați în regiunea pubiană (perineală), veți vedea anusul, cel mai apropiat orificiu de coadă.

4. Orificiul cel mai îndepărtat de coadă aparține organelor genitale.

Masculii: La iepurii masculi, penisul va apărea ca o proeminență tubulară. Aceasta este rotundă pe secțiune, de culoare roz foarte deschis la masculii tineri și are un vârf rotunjit cu un orificiu mic și rotund în centru. La majoritatea iepuroilor în vârstă de peste 10 săptămâni, veți putea sesiza, de asemenea, și testiculele dispuse de fiecare parte a penisului și orientate ușor cranial (anterior) față de acesta. La palpare, testiculele vor fi simțite ca niște biluțe sub piele, iar la masculii mai în vârstă, ele nu sunt acoperite de blană. Iepuroii își pot retrage testiculele în abdomen, așa că în cazul în care nu le puteți simți (palpa), asta nu înseamnă că iepurele nu poate fi un mascul.

Femelele: Atunci când se apasă delicat în regiunea perineală a unei iepuroaice, veți putea sesiza o proeminență de culoare roz, dar dispusă oblic (nu pe verticală), mai ovală și prevăzută cu o fantă comparativ cu orificiul mic și rotund întâlnit la mascul.

Alte diferențe sexuale la iepurii adulți

Pe măsură ce iepurii înaintează în vârstă, mai multe diferențe fizice între sexe vor deveni evidente. Iepuroii au capetele mai butucănoase și sunt mai mici decât iepuroaicele din aceeași rasă. Majoritatea iepuroaicelor adulte din rasele medii și mari vor avea o salbă, care reprezintă un pliu mare de piele dispus sub bărbiile lor. De asemenea, iepuroaicele au mameloane (sfârcuri), în timp ce iepuroii nu au. Cu toate acestea, mameloanele nu sunt atât de ușor de găsit la o iepuroiacă primipară (care nu a fătat niciodată). Deci, la fel ca și testiculele masculilor, chiar dacă nu reușiți să găsiți sfârcurile la un iepure, asta nu înseamnă că acesta nu poate fi o iepuroaică.