duminică, 19 decembrie 2010

Cintezele - Generalități

Informații generale

„Cintezele sunt animăluțe sperioase și timide și preferă compania altor cinteze.”

Cinteza este un pasăre de companie populară cu o personalitate fascinantă și o paletă coloristică impresionantă. Ele sunt originare din diferite țări din întreaga lume. Există o largă diversitate de specii și varietăți disponibile într-un sortiment abundent de culori și modele. Deși, în mod obișnuit, sunt păsări liniștite și tăcute, ele emit un cântec vesel și melodios, mai ales dacă este cazul masculilor aflați în timpul curtării și împerecherii. Aceste păsări minione sunt rezistente, ușor de întreținut și au nevoie de puțină atenție. Adesea, ele sunt crescute în grupuri în voliere mari, atractive. Unele cinteze au un caracter teritorial puternic și un obicei social de a ciuguli care pot conduce la fenomene de agresivitate între indivizi. Cintezele sunt animăluțe timide și sfioase, care preferă compania altor cinteze. Din această cauză, o relație interactivă între dumneavoastră și pasărea dvs. este prea puțin probabil să se dezvolte; cu toate acestea, păsările tinere pot fi invitate să vină și să se așeze pe deget.

O parte din speciile frecvent crescute ca animăluțe de companie sunt reprezentate de cinteza australiană zebrată, cinteza de societate sau bengaleză, cinteza de Java și cinteza diamant Gould.

Achiziționarea unei cinteze

Cintezele pot fi achiziționate dintr-un pet shop sau de la un crescător cu reputație. Atunci când selectați o cinteză, încercați să alegeți o pasăre tânără. Pasărea vioaie și atentă este mult mai probabil să fie o pasăre sănătoasă. Puii hrăniți din mână nu sunt foarte ușor de găsit și procurat, dar sunt mai bune păsări de companie, deoarece ei au avut parte de o oarecare socializare cu oamenii. După achiziționarea noii dvs. păsări, prezentați-o pentru a fi examinată de către un medic veterinar familiarizat cu păsările.

Asistența medical-veterinară

Cintezele au nevoie de controale medical-veterinare de rutină, regulate. Medicul dvs. veterinar poate efectua o examinare fizică (consult), toaletarea (ajustarea ciocului, unghiilor sau a aripilor după caz) și teste de laborator, atunci când situația o impune. În timpul acestor controale bianuale, pot fi identificate și corectate problemele de sănătate, alimentație și întreținere. Controalele veterinare ajută la prevenirea bolilor și la menținerea unei relații sănătoase și de lungă durată între dvs. și pasărea dvs.

Culori Sute de varietăți, culori și nuanțe

Sexarea (Stabilirea sexului) La multe specii, sexele au aspect similar

Greutatea corporală În medie, 10-35 grame

Mărimea În medie, 7,5-15 cm în lungime

Speranța de viață 4-6 ani (maxim 17 ani)

Alimentația Consultați-vă cu medicul dvs. veterinar; de asemenea, puteți consulta materialul „Cintezele – Hrănirea

Reproducerea Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2-3 luni

Mărimea cuibului 3-7 ouă care vor ecloziona în 12-14 zile; puii părăsesc cuibul în 2-3 săptămâni

Culoarea ouălor variază de la o specie la alta, dar, adesea, ele au o culoare albă sau crem

Cuștile (Coliviile) Minim 30 cm x 30 cm x 60 cm; ele o duc mai bine în cuștile mari în care au mult spațiu să zboare

luni, 8 noiembrie 2010

Papagalii cenusii africani Jako - Ingrijirea

Informatii generale
 

Papagalul cenusiu african Jako (Psittacus erithacus) originar din Africa Centrala este o pasare extrem de inteligenta, intalnita frecvent in captivitate. Aceasta pasare eleganta, de talie medie este in totalitate cenusie si are o coada scurta si boanta, de o culoare rosie aprinsa. Papagalul cenusiu african Jako are o personalitate fascinanta si este recunoscut drept una dintre cele mai bune pasari vorbitoare dintre toate speciile de pasari de companie. Avand aceasta capacitate extraordinara de a imita, unii papagali cenusii africani isi dezvolta un vocabular impresionant de cuvinte, cantece, versuri, fluieraturi, stranuturi, tuse si sunete electronice, cum ar fi semnalele sonore ale telefoanelor si ale cuptoarelor cu microunde. Unii indivizi, mai ales daca sunt salbatici sau inadecvat socializati, pot emite vocalize intolerabile. Sunetul pe care un papagal cenusiu african speriat, defensiv sau salbatic il face este un harait puternic caracteristic. Papagalii cenusii africani isi creaza legaturi cu usurinta, adesea, cu unul dintre membrii familiei sau in mod specific cu masculii sau femelele. Aceasta relatie, ocazional, poate duce la un comportament agresiv fata de ceilalti membri. Aceste pasari frumoase si blajine pot fi companioane si animalute excelente pentru familii. Majoritatea papagalilor cenusii africani sunt, in general, comunicativi si afectuosi. Frecvent, ei le cer cu insistenta stapanilor lor sa-i mangaie si sa-i scarpine pe cap. Papagalii cenusii africani sunt foarte jucausi si le place la nebunie sa se catare si sa rontaie. Este extrem de important sa le oferiti ocupatie acestor pasari deosebit de inteligente si curioase, deoarece plictiseala poate avea consecinte neplacute si costisitoare ducand la probleme de tipul sindromului smulsului penelor. Furnizarea crengilor proaspete, spalate, din esente de lemn non-toxice si a jucariilor speciale pentru astfel de animalute le va oferi multe ore de distractie si antrenament. Exista doua tipuri de papagali cenusii africani, papagalul cenusiu african de Congo si papagalul cenusiu african Timneh, mai mic si cu un colorit mai sters, care are coada de culoare visiniu-maro. 

Achizitionarea unui papagal cenusiu african 

Papagalii cenusii africani pot fi achizitionati dintr-un magazin de animale sau de la un crescator cu reputatie buna. Atunci cand va ganditi sa va luati drept companion o astfel de pasare si sunteti in ipostaza de a alege, incercati sa selectati o pasare tanara, deoarece aceasta poate fi mai usor de imblanzit si dresat. Pasarile crescute de parinti sau in colonii, adulte sau varstnice pot fi o adevarata provocare atunci cand vine vorba de imblanzirea lor. Puii crescuti artificial, din mana de catre crescatorii experimentati, adesea, sunt pasari de companie mult mai bune, deoarece ele au fost corect si complet socializate cu oamenii. Pasarile tinere sunt mai usor de imblanzit si se adapteaza rapid la mediile si situatiile noi. Noua dvs. pasare va trebuie sa fie expusa de timpuriu la diferite „evenimente” (persoane tinere si varstnice, masculi si femele, alte animalute de casa, calatoriile cu masina, vizitele la medicul veterinar, etc.) pentru a o ajuta sa devina un companion calm si echilibrat. Dupa achizitionare, noua dvs. pasare trebuie sa fie examinata de catre un medic veterinar familiarizat cu pasarile de companie.  

Asistenta veterinara 

Papagalii cenusii africani au nevoie de controale medical-veterinare de rutina periodice. Medicul dvs. veterinar poate efectua o examinare fizica, toaletarea pasarii (ajustarea ciocului, a unghiilor sau a penelor de la caz la caz) si teste de laborator, dupa cum situatia o impune. In timpul acestor controale semi-anuale, problemele de sanatate, nutritionale si de crestere pot fi identificate si remediate. Controalele medical-veterinare ajuta la prevenirea bolilor si la mentinerea unei relatii sanatoase si de lunga durata intre dvs. si pasarea dvs.  

Informatii utile  

Culoare • La papagalii cenusii africani maturi, penele de pe corp sunt gri deschis, penele aripilor sunt cenusii inchis, iar penele din coada sunt rosii. Irisul ochilor este galben pal, iar picioarele sunt cenusii. 
               • La papagalii cenusii africani tineri, penele din coada sunt rosii inchis spre varf. Irisul lor este cenusiu, iar picioarele sunt cenusii mai inchis si mai netede.  

Stabilirea sexului (sexarea) • In cazul papagalilor cenusii africani maturi, in general, nu exista diferente semnificative de aspect intre masculi si femele. Crescatorii cu experienta pot recunoaste variatiile de culoare si diferentele subtile de talie dintre sexe.  

Greutatea corporala – in medie, 350-550 grame. 

Dimensiunea – in medie, 33 cm, in lungime.  

Speranta de viata – 20-25 ani (maxim 65 ani)  

Alimentatia – Consultati-va cu medicul dvs. veterinar sau cititi materialul privind „Hranirea papagalului cenusiu african”.  

Reproducerea – Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 3-6 ani. Exemplarele de reproductie prolifice au nevoie de mult spatiu. 

 Numarul de pui – in medie, 2-4 oua din care ies pui dupa o perioada de incubatie de 17-31 de zile. Puisorii parasesc cuibul la varsta de aproximativ 9-10 saptamani. 

Cusca/Colivia – dimensiunile minime sunt de 60 cm x 90 cm x 120 cm (L x l x h). 

joi, 25 februarie 2010

Cum îți poți da seama că broscuța țestoasă este bolnavă?

Unul dintre motivele pentru care proprietarii de animaluțe de companie adoră broaștele țestoase este acela că sunt ușor de îngrijit. Într-adevăr, o broască țestoasă de casă sănătoasă poate trăi fără doar și poate mai mult decât proprietarul ei, unele ajungând să-și aniverseze chiar și a 100-a zi de naștere.

În orice caz, temperatura ambientală inadecvată, stresul, alimentația săracă și condițiile de igienă precare fac broaștele țestoase să devină susceptibile la diferite afecțiuni și boli. Orice proprietar de broaște țestoase trebuie să cunoască simptomele unei broscuțe țestoase bolnave, astfel încât să-i poată oferi un tratament adecvat sub supravegherea atentă a unui medic veterinar specialist.

Pasul 1 – Urmăriți nivelul de activitate al broaștei țestoase. Deși broaștele țestoase nu sunt renumite pentru nivelurile lor ridicate de energie, țestoasele bolnave sunt și mai letargice și mai inactive decât în mod obișnuit.

Pasul 2 – Verificați nivelul de ingestie a hranei al țestoasei dumneavoastre. Chiar dacă broaștele țestoase își pot păstra starea de sănătate fără să mănânce câteva zile sau chiar săptămâni, o scădere bruscă a aportului de hrană poate fi un simptom al unei broaște țestoase bolnave.

Pasul 3 – Uitați-vă dacă broasca țestoasă prezintă noduli sau umflături pe cap, coadă sau membre. Infecțiile fălcilor sau ale ochilor pot provoca inflamație, care apare sub forma unor zone asimetrice pe corpul broaștei țestoase. De asemenea, infecțiile sau abcesele de la nivelul urechilor pot determina apariția unor asemenea diformități.

Pasul 4 – Examinați ochii broaștei țestoase. Broaștele țestoase bolnave pot avea ochii tulburi, încețoșați, umflați sau de cele mai multe ori, își pot ține ochii închiși. Problemele oculare pot indica deficiențe alimentare sau o calitate slabă a apei.

Pasul 5 – Luați în serios strănutul la broaștele țestoase. O răceală banală la o broască țestoasă poate progresa într-o pneumonie foarte rapid.

Pasul 6 – Ascultați sunetele respiratorii reproduse de broasca țestoasă. Respirația la broaștele țestoase sănătoase nu este perceptibilă din punct de vedere sonor. Respirația dificilă („gâfâitul”), căscarea excesivă a gurii sau zgomotele respiratorii șuierătoare pot indica o infecție respiratorie.

Pasul 7 – Examinați carapacea și pielea broaștei țestoase pentru a sesiza dacă există straturi de creștere albe sau crustoase. Dezvoltarea fungilor (a ciupercilor) determină apariția unor excrescențe neregulate pe care proprietarii vor trebui să le trateze pentru a preveni problemele grave însoțite de deteriorarea carapacei.

În cazul în care broasca voastră țestoasă prezintă oricare dintre simptomele enumerate mai jos, aceasta va trebui să fie consultată de către un medic veterinar cât mai curând posibil. Tratamentul efectuat la domiciliu nu este recomandat și timpul poate fi un factor critic în controlul bolii înainte ca aceasta să se extindă.

· Modificările de comportament sau ale obiceiurilor de hrănire observate timp de peste 2 săptămâni (femelele pot renunța să-și mai consume hrana pe perioada depunerii ouălor);

· Prezența zonelor albicioase sau cenușii pe carapace sau pe tegument;

· Carapacea moale;

· Carapacea care nu mai este netedă cu un ușor luciu, ci este uscată și cu tendință la denudare sau care apare „șlefuită”;

· Pielea uscată, descuamată;

· Pete decolorate pe carapace sau piele (urmăriți prezența petelor asimetrice, fie mai închise, fie mai deschise la culoare decât zonele alăturate, pete care se pot „detașa” atunci când sunt presate);

· Pete roșii prezente pe carapace sau pe piele

· Secreție nazală (poate să nu fie evidentă, cu excepția cazului în care atingeți nasul țestoasei pentru a o determina să-și retragă capul);

· Spumozități sau scurgeri prezente la nivelul comisurilor gurii;

· Ochii lipicioși, umezi și care lăcrimează excesiv;

· Înclinarea pe o parte atunci când broasca țestoasă se află în apă;

· Imposibilitatea de a se scufunda sub apă;

· Trezirea frecventă în timpul hibernării;

· Însorirea (expunerea la soare pentru a se încălzi) după căderea întunericului;

· Prezența unui depozit similar brânzei de vaci în gura broaștei țestoase;

· Mucoasa bucală palidă;

· Orice miros neplăcut;

· Scaune (fecale) moi;

· Imposibilitatea de a elimina fecalele;

· Prolaps (orice țesut care își face apariția pe la nivelul orificiului cloacal);

· Scărpinarea exagerată sau prezența mai multor umflături mici pe tegument (acarieni);

· Obezitate – dispariția pliurilor normale ale tegumentului de la nivelul membrelor (obezitatea poate duce la îmbolnăviri, precum și la o durată de viață mai scurtă).

duminică, 21 februarie 2010

Aveți suficient timp pentru o reptilă?

Timpul necesar

Poate vă închipuiți că reptilele sunt creaturi puțin active care nu au nevoie de cine știe ce atenție și întreținere, dar acest lucru este cum nu se poate mai neadevărat. Indiferent dacă alegeți să intrați în posesia unui șarpe, a unei șopârle sau a unei broscuțe, trebuie să luați în considerare câteva aspecte. Reptilele și amfibienii au nevoie de un mediul de viață adecvat și un regim alimentar corespunzător. De asemenea, aceste creaturi au nevoie de timpul dvs.; deși reptilele nu trebuie să fie scoase la plimbare de câteva ori pe zi, ele, totuși, au nevoie de o îngrijire adecvată și acest lucru solicită timp.

Amfibienii, cum ar fi broaștele și salamandrele, necesită mult timp pentru întreținere. Astfel, este necesar să le acordați zilnic atenție pentru a le menține mediul de viață curat și cu un nivel de umiditate adecvat, precum și pentru a vă asigura că au întotdeauna hrană la dispoziție. Amfibienii sunt foarte sensibili la efectele mediului lor de viață. Altfel spus, mediul lor de viață poate avea un impact nimicitor în cazul în care acesta nu este corespunzător. Terariul, inclusiv apa, trebuie să fie menținut foarte curat pentru a preveni îmbolnăvirile și pentru a-l ajuta pe animăluțul dvs. de companie să crească în condiții prielnice.

Broaștele țestoase terestre și acvatice, de asemenea, au nevoie de mult timp. Multe dintre speciile de broaște țestoase au nevoie de hrană proaspătă în fiecare zi. Chiar dacă broaștele țestoase pot supraviețui fără să necesite o îngrijire zilnică, spațiile în care sunt crescute trebuie să fie menținute curate, iar hrana și apa proaspătă trebuie să le fie puse la dispoziție.

Multe dintre șopârlele adulte au nevoie de îngrijire, de mai multe ori pe săptămână. Hrănirea și curățarea mediului de viață nu reprezintă, de obicei, o necesitate zilnică, dar sunt adesea necesare la fiecare câteva zile. Fiecare specie este diferită și necesarul de timp pe care va trebui să i-l alocați variază. Iguanelor verzi trebuie să le oferiți hrană proaspătă cel puțin o dată la două zile, dacă nu chiar în fiecare zi. Șopârlele gecko leopard sunt, de regulă, hrănite la fiecare 2-3 zile. Documentați-vă cu privire la timpul pe care va trebui să-l alocați reptilei dvs. înainte de a o aduce acasă.

Dintre toate reptilele, șerpii, de obicei, au nevoie de cea mai puțină îngrijire. Majoritatea sunt hrăniți de 1-2 ori pe săptămână, iar igienizarea mediului de viață nu reprezintă o sarcină zilnică. Chiar dacă șerpii nu au nevoie de la fel de multă îngrijire ca amfibienii, aceștia, totuși, au nevoie de o hrănire și o întreținere corespunzătoare.

Includerea unui animăluț de companie într-o familie nu ar trebui să se facă din impuls. Acest lucru este cu atât mai valabil când vine vorba de reptile. Rețineți, înainte de achiziționarea unei reptile sau a unui amfibian, asigurați-vă că dispuneți de echipamentul, locuința și nu în ultimul rând, de timpul necesar. Aceste creaturi sunt complet dependente de dvs. pentru a supraviețui. Asigurarea bunăstării lor este responsabilitatea dvs.

vineri, 12 februarie 2010

Stabilirea sexului la iepuri

Sexul unui pui de iepure poate fi foarte dificil de stabilit. Chiar dacă explicațiile și imaginiile de mai jos vă vor fi de ajutor, cel mai bine este să vă adresați unei persoane cu experiență care să vă arate cum să stabiliți sexul iepurilor de diferite vârste.

Pentru a stabili sexul unui iepure parcurgeți următorii pași:

1. Așezați iepurele cu spatele lui/ei în poala dvs. și cu membrele posterioare orientate în direcția opusă de corpul dvs. În cazul unui iepure de talie mai mare, se recomandă ca acesta să fie așezat cu membrele sale posterioare orientate spre corpul dvs. Așezând un iepure pe spatele acestuia îi veți induce acestuia o stare aproape ca o transă. Iepurii încă percep durerea în timp ce se află în această poziție, așa că nu trebuie să-i ținuți în acest fel pentru o perioadă prea lungă de timp.

2. Atunci când învățați pentru prima dată să stabiliți sexul unui iepure, ar fi de preferat ca o altă persoană să imobilizeze delicat capul iepurelui în timp ce dvs. vă puteți folosi ambele mâini să dați la o parte blănița și să apăsați ușor de fiecare parte a perineului, zona care include anusul și organele genitale. Anusul reprezintă în esență deschiderea intestinelor la exterior, pe la nivelul căruia sunt eliminate excrementele. Organele genitale reprezintă părțile exterioare ale tractului reproducător. Odată ce veți căpăta mai multă experiență, veți putea imobiliza capul iepurelui cu o mână și apăsând ușor cu cealaltă veți putea să evidențiați formațiunile anatomice care vă vor ajuta să stabiliți sexul iepurașului.

3. În timp ce apăsați în regiunea pubiană (perineală), veți vedea anusul, cel mai apropiat orificiu de coadă.

4. Orificiul cel mai îndepărtat de coadă aparține organelor genitale.

Masculii: La iepurii masculi, penisul va apărea ca o proeminență tubulară. Aceasta este rotundă pe secțiune, de culoare roz foarte deschis la masculii tineri și are un vârf rotunjit cu un orificiu mic și rotund în centru. La majoritatea iepuroilor în vârstă de peste 10 săptămâni, veți putea sesiza, de asemenea, și testiculele dispuse de fiecare parte a penisului și orientate ușor cranial (anterior) față de acesta. La palpare, testiculele vor fi simțite ca niște biluțe sub piele, iar la masculii mai în vârstă, ele nu sunt acoperite de blană. Iepuroii își pot retrage testiculele în abdomen, așa că în cazul în care nu le puteți simți (palpa), asta nu înseamnă că iepurele nu poate fi un mascul.

Femelele: Atunci când se apasă delicat în regiunea perineală a unei iepuroaice, veți putea sesiza o proeminență de culoare roz, dar dispusă oblic (nu pe verticală), mai ovală și prevăzută cu o fantă comparativ cu orificiul mic și rotund întâlnit la mascul.

Alte diferențe sexuale la iepurii adulți

Pe măsură ce iepurii înaintează în vârstă, mai multe diferențe fizice între sexe vor deveni evidente. Iepuroii au capetele mai butucănoase și sunt mai mici decât iepuroaicele din aceeași rasă. Majoritatea iepuroaicelor adulte din rasele medii și mari vor avea o salbă, care reprezintă un pliu mare de piele dispus sub bărbiile lor. De asemenea, iepuroaicele au mameloane (sfârcuri), în timp ce iepuroii nu au. Cu toate acestea, mameloanele nu sunt atât de ușor de găsit la o iepuroiacă primipară (care nu a fătat niciodată). Deci, la fel ca și testiculele masculilor, chiar dacă nu reușiți să găsiți sfârcurile la un iepure, asta nu înseamnă că acesta nu poate fi o iepuroaică.