luni, 23 noiembrie 2009

Papagalul cacadu cu mot galben mediu (Cacatua galerita eleonora)

Papagalii cacadu cu mot galben medii, cunoscuti si ca papagalii cacadu Eleanora, sunt pasari foarte inteligente, afectuoase si jucause. Sunt companioni excelenti pentru cei care-si doresc o pasare fascinanta si afectuoasa, careia ii place sa fie alintata. Papagalii cacadu cu mot galben medii au tendinta de a solicita atentie si daca sunt privati de ea pot deveni galagiosi si distructivi sau pot dezvolta probleme de comportament (isi smulg penele, se automutileaza). Taxonomia Regnul: Animalia Increngatura: Chordata Clasa: Aves Ordinul: Psittaciformes Familia: Cacatuidae Genul: Cacatua Specia: Cacatua galerita eleonora Papagalii cacadu cu mot galben medii (Cacatua galerita eleonora) pot fi regasiti pe insulele Aru si Kai din nordul provinciei Maluku, Indonezia. Ei populeaza padurile situate la mica altitudine si in special coronamentul padurilor mature din apropierea raurilor. Sunt mult mai activi dimineata devreme sau dupa-amiaza tarziu. Populatiile de papagali cacadu cu mot galben din libertate se hranesc cu nuci, seminte, bace si insecte. Chiar daca uneori pot vorbi, papagalii cacadu cu mot galben medii nu sunt renumiti pentru abilitatea de a imita. Sunt pasari destul de galagioase, motiv pentru care multe dintre ele isi si pierd caminul. Acest obicei este adesea invatat cand dimineata sau dupa-amiaza, pasarile tinere aud „tipetele” altor papagali cacadu. Aspectul exterior si dimensiunile Papagalii cacadu cu mot galben medii sunt papagali cacadu albi, mari cu creste galbene recurbate. Penele care alcatuiesc creasta au varfurile rasucite in sus, iar cand pasarea este alertata, ele se desfac si sunt purtate ridicat. Penele de pe fata interna a aripilor sunt tot de culoare galbena. De asemenea, aceasta specie de papagali cacadu are inelele perioculare albastre si un cioc mai mic decat al papagalului cacadu triton. Papagalul cacadu cu mot galben mediu adult poate atinge o lungime a corpului de 38-46 cm si o greutate corporala de 275-350 g. Comportamantul Papagalii cacadu cu mot galben medii sunt jucausi si curiosi si le place sa ciuguleasca din diferitele obiecte din mediul lor de viata. Din acest motiv trebuie sa le oferiti jucarioare, bucati de lemn si ramurele pe care ei sa le poata ciuguli. Papagalilor cacadu crescuti ca si animalute de companie nu trebuie sa li se permita sa zboare liberi prin casa, nesupravegheati, intrucat pot avea tendinta de a ingera toxice sau alte obiecte periculoase. Papagalii cacadu cu mot galben medii tineri trebuie sa socializeze cu cate mai multe persoane si sa fie expusi unei multitudini de situatii cum ar fi colivii noi, jucarioare noi, vizite la medicul veterinar, manipularea de catre diferite persoane, scurtarea aripilor si a unghiilor, etc., pentru a evita aparitia starii de panica cand sunt expusi unor situatii noi. Papagalii cacadu cu mot galben medii nu sunt recomandati incepatorilor. Sunt pasari foarte inteligente, care necesita multa atentie din partea stapanilor lor. De asemenea, aceasta specie de papagali cacadu se plictiseste foarte repede datorita inteligentei lor, motiv pentru care ar trebui sa le puneti la dispozitie o multitudine de jucarioare si sa-i oferiti posibilitatea de a interactiona cu voi cat mai mult cu putinta. Ca majoritatea papagalilor cacadu, papagalii cacadu cu mot galben medii nu sunt renumiti pentru abilitatile lor de vorbitori, asa ca daca sunteti in cautarea unei pasari vorbarete, acest papagal nu este pentru voi. In general, papagalul cacadu Eleonora este o pasare galagioasa si devine si mai galagioasa in timpul zilei, cand este lasat singur. Din acest motiv, nu ar fi o idee prea buna sa cresteti un asemenea exemplar intr-un apartament de bloc pentru ca vecinii tai nu vor fi foarte incantati. De asemenea, acest papagal este o pasare sociabila care isi creaza o legatura puternica cu stapanul ei. Le place sa fie alintati si sa se cuibareasca la voi in brate. Fiind dotati cu o inteligenta sclipitoare, aceste minunate pasarele pot fi invatate o multitudine de trucuri. In general, nu sunt pasari agitate, speriindu-se foarte rar. Adapostirea Papagalii cacadu cu mot galben medii sunt foarte activi si ar trebui sa le puneti la dispozitie cea mai mare colivie pe care spatiul si bugetul vi le permit. Construirea unei colivii durabile este foarte importanta deoarece papagalii cacadu cu mot galben medii sunt mari distrugatori si pot rupe cu usurinta imbinarile unei colivii prost construite. Multi dintre papagalii cacadu crescuti in captivitate invata sa-si deschida usa coliviei, asa ca aceasta trebuie sa fie prevazuta cu un zavor sau cu un mecanism care sa o poata inchide etans. Colivia trebuie sa fie suficient de spatioasa incat sa-i permita pasarii cel putin sa-si deschida complet aripile. Ideal ar fi ca pasarea sa beneficieze de o voliera spatioasa plasata in aer liber, pentru a-i permite sa se joace in aer proaspat si in lumina solara. Hranirea Papagalii cacadu cu mot galben medii trebuie hraniti cu meniuri complete (granulate sau extrudate) special concepute pentru papagali. Hrana granulata oferita papagalilor cacadu cu mot galben trebui suplimentata zilnic cu fructe si legume proaspete. In fiecare zi, papagalul cacadu cu mot galben mediu trebuie sa primeasca un sfert de ceasca de cafea de granule si un alt sfert de fructe si legume proaspete. Daca pasarea isi consuma alimentele oferite in ziua respectiva, ii mai puteti administra suplimente. Administrarea alimentelor in exces conduce la aparitia obezitatii si picajului, precum si la irosirea si aruncarea alimentelor. Semintele cu continut scazut in grasimi, de tipul meiului sunt o buna alegere. Papagalii cacadu cu mot galben medii, atat adulti, cat si tineri, sunt eficienti in utilizarea caloriilor. Asigurati-va ca hrana pe care o consuma sa fie nutritiva si evitati semintele cu continut crescut in grasimi, respectiv, pe cele de floarea-soarelui. Suplimentele vitaminice nu sunt necesare in cazul pasarilor hranite cu meniuri complete special concepute pentru papagali. Aspecte particulare Ingrijirea - Imbaierea sau dusarea periodica este esentiala pentru mentinerea penajului si a pielii in buna stare. - Pasarile pot fi spreiate si lasate sa se usuce intr-o camera incalzita sau in soare, sau pot fi uscate cu ajutorul unui uscator de par. - O grija speciala trebuie avuta sa nu se scurteze excesiv penele care compun aripile, altfel papagalul cacadu cu mot galben mediu poate cadea si isi poate crea leziuni severe. Vor fi scurtate numai penele principale de la nivelul aripilor suficient incat pasarea sa poata ateriza la sol. Viata reproducatoare - Papagalii cacadu cu mot galben medii se imperecheaza destul de bine in captivitate, dar nu la fel de des si nu sunt atat de prolifici ca papagalii cacadu molucani si umbrelati. In America de Nord, papagalii cacadu cu mot galben medii se imperecheaza in principal iarna si primavara. - Femela depune in general 2-3 oua. Se recomanda utilizarea cuibarelor cu dubla-intrare pentru a reduce posibilitatea blocarii femelei de catre mascul in interiorul cuibarului. Cutiile din lemn mari pot fi utilizate cu succes. Butoiasele din metal sau din plastic dur, precum si cutiile de gunoi pot fi utilizate de asemenea, dar cu toate acestea ciugulirea unei cutii-cuibar din lemn poate stimula comportamentul reproducator. Ambii parinti ajuta la clocirea oualor. - Perioada de incubatie dureaza aproximativ 24-28 zile, iar puii se nasc golasi si neajutorati. Dupa circa 10-14 saptamani de la eclozionare, puisorii se imbraca cu pene. Papagalii cacadu cu mot galben medii sunt relativ usor de crescut. Majoritatea formulelor de crestere pot fi utilizate cu succes; cu toate acestea daca utilizati o dieta care este relativ bogata in grasimi, trebuie sa aveti in vedere sa nu hraniti puii in exces. - Masculii de papagal cacadu cu mot galben medii adesea, devin agresivi cu perechea lor. Atacurile fatale se pot produce atunci cand masculul „musca” fata, aripile si picioarele femelei. Construirea coliviei trebuie sa aiba in vedere diferitele metode de a reduce agresiunea intre parteneri. Scurtarea aripilor masculilor inainte de sezonul de imperechere va ajuta femela sa scape in cazul in care masculul devine agresiv. Comportamentul agresiv poate apare si intre perechile compatibile, formate pentru imperechere. - Cand se imperecheaza papagalii cacadu, zgomotul si vecinii alaturati trebuie luati in calcul. Daca sunt tinuti afara, papagalii cacadu, adesea, ciripesc noaptea, in special, in noptile cu luna plina. Sexarea papagalilor cacadu cu mot galben medii - Masculii, femelele si tinerii papagali pot fi diferentiati pe baza culorii irisului. Dupa varsta de 2-3 ani, masculul va avea irisul brun inchis, in timp ce femela va avea ochii rosii-maronii. - In trecut, sexarea chirugicala era cel mai frecvent utilizata pentru determinarea sexului la speciile monomorfice. Riscurile asociate acestei tehnici includ moartea indusa de anestezie si transmiterea diferitelor boli datorita unei sterilizari inadecvate a instrumentarului folosit. Sexarea chirugicala era de asemenea o metoda limitata in cazul pasarilor foarte tinere la care gonadele nu erau complet diferentiate. - Noile metode de sexare pe baza ADN-ului sunt non-invazive, exacte, rapide si sigure. Este necesara o mica cantitate de sange, probele putand fi recoltare in urma scurtarii unghiilor sau a venipunctiei. Stresarea pasarii este mult minimalizata in cazul acestei tehnologii. Puii pot fi sexati prin aceasta metoda la orice varsta. Boli si afectiuni curente Papagalul cacadu cu mot galben mediu este, in general, o specie de papagali cacadu rezistenta si sanatoasa, dar s-a constatat o susceptibilitate crescuta a acestuia la urmatoarele afectiuni: boli ale ciocului si penajului, picaj, agresiune intre parteneri, automutilare, psitacoza, infectii bacteriene si fungice, apetit capricios, sarcocistoza, prolaps cloacal si intoxicatii consecutive ingestiei metalelor. Speranta de viata Papagalii cacadu cu mot galben medii, ca si alte specii de papagali cacadu, pot fi pasari foarte longevive, relatandu-se ca anumiti indivizi din gradinile zoologice au trait pana la 50-60 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu